Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Icoana facatoare de minuni din parohia Trifesti, Protopopiatul Roman, se afla in aceste zile in municipiul Onesti, cu binecuvantarea PS Ioachim Bacauanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Incepand cu data de 6 august 2009, icoana s-a aflat in mai multe biserici din Onesti. Ieri, icoana ajuns...
Despre locul lui Dumnezeu
Locul trupesc este limita continutului, prin care continutul este continut. Spre exemplu: aerul contine, iar corpul este continut. Nu tot aerul care contine este locul corpului continut, ci numai limita aerului care contine, care vine in atingere cu corpul continut
Hirotonia episcopului in ritul liturgic ortodox...
In Biserica lui Hristos, rangul cel mai inalt al ierarhiei, chemat spre a lucra cele sfinte, este cel de episcop, cea mai inalta demnitate liturgica. Aceasta demnitate se dobandeste prin hirotonie, adica prin punerea mainilor de catre ierarhi, insotita de rugaciunea sfintitoare.
Intemeierea Bisericii
La inaltarea Mantuitorului, credinciosii Lui formau doua grupuri cunoscute : unul in Galileea (peste 500, I Cor. XV, 6), altul la Ierusalim (ca la 120; Fapte I, 15), traind in rugaciune, in asteptarea Mangaietorului promis
Slujba Preacuviosului Ioan Casian Romanul
Ingereste vietuind pe pamant, de Dumnezeu insuflate, fericite, te-ai numarat cu cetele celor fara de trup; ca ridicand Crucea pe umerii tai, cuvioase, ai urmat Dumnezeului tuturor; si prin ostenelile infranarii, omorand patimile cele pierzatoare de suflet, te-ai facut nastrapa si vas
Caldura, apa calda ce se toarna in Potir
Ritul caldurii are loc dupa ce preotul a frant paine euharistica. Diaconul ii ofera preotului, prin partea dreapta, caldura, adica apa calda, intr-un vas special pentru acest lucru si rosteste: Binecuvinteaza, stapane, caldura, iar preotul zice, binecuvantand-o : Binecuvantata este caldura sfin
Dumnezeu Omul
Acesta este pentru noi Iisus Hristos, Mantuitorul nostru. El este cel care ne insoteste intotdeauna cand suntem la marginea puterilor, Cel ce este cu noi in salbaticia gheturilor sau in cuptoarele de foc. Si fiecaruia dintre noi, in momentul celei mai mari singuratati sau incercari i se spune: Nu...
Crestinismul si sclavia
Sclavia, ca institutie sociala, exista din cele mai vechi timpuri, fiind intalnita in numeroase culturi si avand forme variate. Ea nu a fost straina nici societatii iudaice si, dupa cum cunoastem, nici celei crestine. Numeroase referiri - atat din Vechiul, cat si din Noul Testament - la acest...
Sfintele Taine in viata Bisericii
Mantuirea oamenilor se realizeaza numai prin incorporarea si cresterea lor in Hristos, ca madulare ale Trupului Sau, Biserica. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care ne-a mantuit recapitulativ pe toti in Sine
Sfintirea si indumnezeirea omului
Astazi, mai mult ca oricand, foarte multi crestini si mai ales tineri, sunt atrasi de fenomenele mistice din afara crestinismului si a Bisericii Ortodoxe. Ei sunt captati de religiile orientale, de mistica indiana, de cultele misterice, de spiritism, de teosofie, de Yoga, de meditatia...
Scriptura si Traditia apostolica in marturisirea...
Biserica rasariteana a trait de la inceputul crestinismului fara astfel de Marturisiri sistematice si cuprinzatoare, pana la aparitia Reformei si a alcatuirii Confesiunilor sale. Desigur Marturisirile ortodoxe au avut si ele - dupa alcatuirea lor, provocata de aparitia Reformei
Traditie si traditii
Traditia sau Predania este unul din termenii care au atat de multe insemnari, incat risca sa piarda sensul sau initial. Si aceasta datorita nu numai unei oarecare laicizari, care a facut ca atatea cuvinte din vocabularul teologic sa-si piarda valoarea, cand sunt scoase din contextul crestin propriu...
Dualismul liturgic - un fel de crux interpretum
Parintele Dumitru Staniloae referindu-se la caracterul hristologic si bisericesc al misticii ortodoxe afirma: Nimeni nu poate inainta spre unirea mistica cu Dumnezeu pasind pe o alta cale decat Hristos si nimenea nu poate ajunge la aceasta unire dincolo de Hristos
Viata sfintilor mucenici si doctori fara de...
Epictet si Astion - Pe vremea lui Diocletian (sec. al III-lea), imparat pagan foarte rau, era un preot din partile Rasaritului, pe nume Epictet, care ducea o viata evlavioasa si traia neprihanit. Caci, de mic copil, punandu-se in slujba Domnului
Slujba Sfintilor Imparati Brancoveni
Pe Imparatul-a-toate, o, Voievozilor, marturisindu-L astazi in cetatea cea mare, de praznicul mutarii Maicii la cer v-ati mutat, Mucenicilor, impreuna cu dansa la Fiul ei, de Hristos incununandu-va. Pe lemnul Crucii Stapanul lumii jertfindu-Se, dumnezeiasca voie pe pamant a plinit-o; Acestuia...
Duminica Samarinencei
Omule, daca te gandesti vreodata ca hrana si bautura trupeasca pot sa-ti hraneasca si invioreze sufletul, te vei afla atunci pe treapta pe care se gasesc animalele de casa si cele salbatice de pe dealuri.
Despre sarbatori
Cine a inteles si si-a dat seama ca a fost scos din nimic si ca a venit gol in aceasta lume, acela a cunoscut pe Facatorul sau. El nu se va mai teme de altcineva si nu va iubi pe altcineva mai mult decat pe El, Lui ii va sluji din tot sufletul si nu va pune mai presus de El
Omul pamantesc si omul ceresc
La vorba Apostolului: Intaiul om din pamant e pamantesc, al doilea om, Domnul, e din cer. Si cum dezbracam pe omul pamantesc si ne imbracam in Hristos, facandu-ne rude si frati ai Lui. Frumos ospatandu-ne fericitul Pavel la prima masa a dumnezeiestilor lui cuvinte
Preotia universala a laicilor in traditia...
Poporul lui Dumnezeu pus deoparte si reunit candva in Templul din Ierusalim este asociat acum la "acta et passa Christi in came". De la regimul profetic, poporul, constituit in Biserica, trece la realitatea revelata; el este unit de acum in Hristos si participa la sacerdotiul
Taina Nuntii
Viata se naste din iubire. Omul apare pe culmile ierarhiei fapturilor ca un rod al iubirii, al unirii intre ceresc si pamantesc. Nunta pare a fi prima lui sarbatoare, cand, contempland femeia, zidita din sine, isi canta bucuria celei dintai creatii